Opera şi culmea ironiei

Scriam un articol despre cum am început să mă re-îndragostesc de Opera 10. La un moment dat, treceam în revistă toate avantajele şi vroiam să fac referire şi la Developer Tools. Dau să îl deschid, că de’h, nu vreau să greşesc cumva vreo denumire, şi… supriză, Developer Tools îmi dă refresh la browser şi pierd articolul pe care îl scrisesem în proporţie de 80%.

Păi zi şi mie, mă Opera, cum vrei să scriu eu un articol fain despre tine dacă-mi faci din astea?!

Dap, se pare că a rămas prin Draft (mulţumescu-ţi ţie editorule, auto-salvatorule), dar nu o să-l mai public, cel puţin până îmi trec nervii.

Bilanţ

A trecut week-end-ul. Din păcate nu am făcut chiar tot ce mi-am propus, dar din fericire am rezolvat totuşi câte ceva.

Pe scurt, chefuit cu gaşca sâmbăta seara, şi lucrat puţin la un update de site pe care trebuia să-l termin înainte de licenţă. Zilele astea sper să-l termin.

La capitolul neprevăzut putem trece în revistă vizita pe la secţia de poliţie pentru recuperare una bucată buletin reţinut fără drept de catre un poliţist cu nume poetic ce facea spume la gură când vorbea cu noi. Bine măcar că s-a rezolvat totul fără amendă.  Păcat că am luat amendă pentru 2 ore de chef tip pomană, în care nici măcar nu s-a dansat.

Week-end

În sfârşit vine week-end-ul. De fiecare dată îl aştept cu planuri măreţe: termin de făcut aia, repar chestiile alea vechi, apuc să mă odihnesc, ies şi eu cu băieţii până seara târziu până dimineţa…

Din păcate de câteva luni nu mai fac decât prea puţin din ce am pe listă. Ba lucrez prea puţin şi prost, adică pierd tot week-end-ul cu nişte rahaturi mărunte, ba stau toată ziua plecat şi nu fac chiar nimic.

Week-end-ul ăsta începe la fel, însă sper să fie diferit… mâine ajung prin Lugoj, sper să nu pierd iar toată ziua pe drumuri…

Yahoo! Messenger 10 – Beta

Bobby Voicu a dat alarma ca s-a lansat Yahoo! Messenger 10, varianta beta pentru Windows. Aşa că am decis să o testez. Până acum am sesizat:

  • îţi instalează fără să te întrebe Yahoo! Toolbar, deşi am debifat la început cum că nu vreau nimic altceva instalat…
  • interfaţa de login permite alegerea limbii, bineînţeles că româna nu face parte din lista limbilor disponibile
  • în fereastra principală a apărut un tab nou (Yahoo! Updates) şi a suferit câteva modificări în ceea ce priveşte designul
  • fereastra de chat a suferit şi ea ceva modificări de design, dar nimic altceva (cel puţin la prima vedere)
  • acum observ că apar ferestre tip notify (info ballon – sau cum vreţi voi să le ziceţi) şi când îşi schimbă careva statusul, nu numai când intră sau iese de pe messenger

Print screens:

yahoo-messenger-10-chat-window
yahoo-messenger-10-beta-login-screen yahoo-messenger-10-friend-list

download link (versiunea 10.0.0.1270, ultima înainte de Yahoo! Messenger 11)

Later edit:

Odată cu instalarea Yahoo! Messenger, se instalează şi Yahoo toolbar pe care trebuie să-l dezintalezi din Add / Remove Programs, şi apoi să-i dai uninstall şi din Firefox add-ons. Plus că mai instaleaza o aplicaţie Browser Plus care nu ştiu ce face, dar a trebuit să o dezinstalez.

De ce a scos BUG Mafia album?

Nu sunt fan BUG Mafia. Preferaţii mei sunt Paraziţii, dar asta nu înseamnă că nu ascult BUG Mafia. Au şi ei multe melodii tari, mesaje diferite faţă de Paraziţii şi nişte negative mai dansabile uneori.

Ce nu înţeleg eu e faza cu noul „album”… cum puii mei să scoţi album cu o singură piesă nouă şi toate celelalte piese să fie remix-uri? Unele remix-uri sunt chiar faine, dar totuşi…

Până şi titlu albumului e reciclat… „Viaţa noastra 2” (presupun că au mai avut şi „Viaţa noastră” simplu înainte)

Chiar nu mai au inspiraţie deloc?

Cum să dezactivezi tag-urile Nod32 în email-urile personale

În caz că vă enervează tag-urile adăugate de Nod32 la email-urile voastre (inclusiv alea trimise, nu doar cele primite), puteţi să le dezactivaţi foarte simplu.

Instrucţiunile de dezactivare le găsiţi aici, în limba engleză, iar dacă nu vă descurcaţi cu engleza, Google vă poate traduce ce scrie pe acolo.

Taxa lunară de citit bloguri…

Varianta 1:

Zoso pune problema în felul următor…

Ca cititor înverşunat de bloguri aş fi dispus să plătesc o taxă lunară pentru a citi informaţii de calitate. Aş cumpăra şi ziare, dacă aş găsi ceva interesant de citit în ele.

De la ziare mi-am luat gândul că vor deveni vreodată interesante. Blogurile în schimb oferă multe articole de calitate.

Varianta 2:

Eu unul aş prefera să se adune mai mulţi bloggeri care să pornească un blog colectiv, cu taxă lunară. În felul ăsta se rezolvă mai multe probleme:

  • cei care scriu pe blogul personal nu mai sunt nevoiţi să îşi sacrifice blogul personal pentru testul cu taxa lunară
  • şansele de a aduna mai mulţi cititori sunt mai mari (fiecare autor de pe blogul colectiv se presupune că vine cu gaşca lui de cititori fideli)
  • dacă testul cu blog-ul colectiv e un succes, lumea nu va mai fi atât de speriată când se va pune în aplicare şi pe blogurile personale, va exista deja un precedent şi lumea va fi obişnuită cu ideea

În felul acesta s-ar crea un fel de ziar, gazeta de bloguri, pe care lumea ar fi dispusă să dea banii. Fiind mai mulţi cei care scriu atunci şansele de a oferi cel puţin un articol interesant pentru toţi cei care s-au abonat.

Concluzia:

Indiferent de varianta care s-ar pune în aplicare, întrebarea care mă macină este dacă se va schimba ceva în stilul de a scrie articole dacă se impune aceasta taxă. Din moment ce o să ceară bani, o să se simtă cumva obligaţi să ofere publicului ce vrea să citească, chiar dacă nu e chiar ceea ce ar fi scris în mod normal?

Mai aveţi cumva voi alte idei sau păreri?